luni, 9 ianuarie 2017

RITUAL PENTRU ALUNGAREA ENERGIILOR NEGATIVE CU AJUTORUL LUMÂNĂRILOR APRINSE ÎN BISERICĂ


Extras din: Volodea Ciorici - „ENERGII MALEFICE Căi de apărare -ENERGII BENEFICE Căi de acumulare”

„Recomand celor care merg la biserică să aprindă o lumânare în sănătatea duşmanilor ştiuţi şi neştiuţi, fără să-i numească, la icoana Maicii Domnului. („Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.)
Aprinzând lumânări pentru cei pe care nu-i mai considerăm duşmani, se produce acea „magie” de contracarare a adversităţilor, prin bunăvoinţa noastră de a le dori sănătate, fericire şi tot ce-şi doresc.
A doua lumânare se aprinde la icoana lui Iisus Hristos, cerând iertarea păcatelor săvârşite cu voie sau fără voie, sănătate şi tot ceea ce ne dorim - „Cere şi ţi se va da”.
A treia lumânare se aprinde la icoana Sfântului Nicolae pentru bine în casă şi prosperitate „Bate şi ţi se va deschide, Caută şi vei găsi” (Evanghelia după Matei, 7-7).
Aprindeţi lumânări pentru sănătatea voastră şi a celor dragi, de sufletul celor trecuţi în lumea de dincolo. Focul, lumina, lumânările, ard energia negativă, purifică gândurile noastre şi amplifică tot binele existent.
Când aprindem o lumânare trebuie să ştim precis cui o închinăm, îi adresăm un scop şi o dorinţă.
Pentru sănătate se aprinde o lumânare la icoana lui Iisus Hristos, cu un gând şi o menire concretă: de exemplu:„închin această lumânare de sănătatea copilului meu...” şi neapărat numele de botez al destinatarului, iar prin dorinţa noastră lumânarea devine un receptor bun care transformă dorinţa în realitate.

Veţi observa în biserică, în locul unde se aprind lumânările, un fenomen deosebit. Aceleaşi lumânări, din acelaşi material, în aceleaşi condiţii, ard diferit, fiindcă şi menirea lor e diferită, după cum şi persoana care le aprinde e cu totul alta. Veţi observa că o lumânare arde cu o flacără vie, luminoasă, fiindcă cel care a aprins-o este un iubitor de oameni, are credinţă în Dumnezeu, are o energie benefică în corp.


Acea lumânare care trosneşte cu un zgomot mai deosebit, arată că cel ce-a aprins-o este influenţat de energii negative şi prin intermediul ei se purifică. Cea care arde fumegând, cu o flacără întunecată arată că cel care a aprins-o are păcate. Cea care arde cu ceara curgând „plângând”, „stăpânul” ei deţine o energie slabă, e bolnăvicios.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu