sâmbătă, 21 mai 2016

Invocarea Razei Albastre şi Flacării Albastre, duminica





Pentru ziua de Duminică
Raza Albastră şi Flacăra Albastră
Forţă, putere, protecţie, echilibru, încrederea şi voinţa lui Dumnezeu.

Preaiubită prezenţă a lui Dumnezeu, EU SUNT, în inima mea, te iubesc şi te ador! Te invoc, pentru ca flăcăra şi raza albastră şi voinţa lui Dumnezeu să se manifeste în tot ce fac eu în această zi. Acum îmi dau seama că în inima mea este planul lui Dumnezeu pentru mine, precum şi modul şi mijloacele de a-l aduce în manifestare. Acum intru în tăcere/linişte şi ascult şi ştiu că fac cel mai perfect lucru atâta timp cât îmi ţin atenţia pe Planul Divin, îi dau drumul şi astfel aducându-l la manifestare.
EU SUNT credinţa în puterea lui Dumnezeu în mine, pentru a mă călăuzi, proteja, lumina, vindeca,  oferi şi susţine.
Aşa este, şi aşa va fi!

Rugă pentru ziua de sâmbătă către Arhanghelul Zadchiel



Cu credinţă…
Glorios Arhanghel, înveleşte-mă în culoarea ta violet, ajută-mă şi umple-mă cu binecuvântarea ta de bunăvoinţă, încredere şi imaginaţie. Luminează-mi calea spirituală şi ajută-mă să transform negativul în pozitiv. Protectorul meu, dă-mi harul pe care l-am cerut (faceţi cererea dvs.) dacă este convenabil pentru binele sufletului meu şi pentru ceilalţi. Vino cu mine şi călăuzeşte-mi paşii pentru a ajunge la viaţa veşnică şi iubirea divină.
Amin.

vineri, 20 mai 2016

A trăi în prezent, în momentul Acum şi Aici:




Doar azi...
1. Doar azi, voi fi fericit/ă. „Majoritatea oamenilor sunt fericiţi cât vor să fie”. Fericirea este o stare interioară, nu ar trebui să depindă de exterior.
2. Doar azi, voi încerca să văd viaţa aşa cum este şi nu cum aş fi vrut să fie. Îmi voi privi familia ca pe norocul meu şi voi încerca să mă armonizez cu ea.
3. Doar azi o să am grijă de mine, îmi voi iubi, hrăni şi îngriji trupul. Nu voi abuza de el, nu îl voi lăsa neîngrijit.
4. Doar azi, voi avea grijă de spirit, voi învăţa ceva util, nu voi fi leneş/ă mental. O să fac exerciţii mentale şi de concentrare şi meditaţie.
5. Doar pentru azi voi lucra cu sufletul meu în trei moduri: voi face bine  fără ca nimeni să nu îl ştie, vor face ceea ce îmi place şi ceea ce nu-mi place să fac tocmai ca să îmi depăşesc un blocaj.
6. Doar pentru azi am de gând să fiu cel mai bun aspect care pot fi. Voi fi politicos/ politicoasă, voi fi generos/generoasă, nu voi critica, nu voi găsi nimic în neregulă şi nu voi încerca să fug sau să schimb vieţile altora.
7. Doar azi, voi încerca să trăiesc fără a vrea să rezolv toate problemele vietii.
8. Doar azi, voi avea un plan. Voi scrie tot ceea ce vreau să fac.
Voi elimina două vicii, graba și indecizia.                                                                          9. Doar pentru azi, îmi ofer o jumătate de oră de linişte, ca să mă pot gândi la mine. O să mă gândesc În Dumnezeu, să aflu care e rostul vieţii mele.
10. Doar pentru ziua de azi nu voi avea frică şi mai ales nu îmi va fi frică să fiu fericit/ă. Doar azi mă bucur de viaţă, iubesc şi cread în dragoste, sunt iubit/ă.
Doar pentru azi.

SEMNIFICAŢIA ŞI ÎNTREBUINŢAREA CULORILOR LUMĂNĂRII




ALB. Este pentru curăţare. Folosiţi albul pentru a purifica o suprafaţă sau un eveniment. Albul este spiritual. Aduce liniştea mamei şi fătului în timpul sarcinii.
AURIU. Aduce o soartă buna şi noroc. Aduce înţelegere profundă.
MOV. Împrăştie negativitatea. Reduce paranoia. Ajută la înlăturarea obstacolelor. Înalţă spiritual.
VERDE Creşte încrederea în sine. Este folosit pentru a atrage banii. Echilibrează si vindecă energiile. Creşte vitalitatea şi rezistenţa.
MARO Pentru evitarea evenimentelor rele. Opreşte situaţiile de criză. Folosit pentru agricultură. Ajută la găsirea obiectelor pierdute. Cu cât este mai intensă culoarea cu atât mai intensă este vibraţia.
PORTOCALIU. Linişteşte crizele nervoase. Folosit pentru situaţiile juridice. Culoarea se foloseşte înainte de a crea ceva , cum ar fi un cântec, un tablou etc. Este culoarea “atracţiei”. De asemenea e folosită pentru toleranţă spirituală.
LAVANDĂ. Calmează, linişteşte vibraţia. Aduce înţelegerea profundă a interpretării viselor.
ROZ. Atrage iubirea. Prietenie puternică. Atragerea sufletului pereche. Afecţiune.
ROŞU. Pasiune şi sexualitate. Vitalitate şi curaj.
ALBASTRU. Are un efect de “răceală”. Linişte sufletească şi contemplaţie. Ascuţime mentală. Frecvenţă spirituală ridicată.
GALBEN. Nemaipomenit pentru meditaţie. Îndeplineşte dorinţele.
GRI Folosit pentru claritate. Pentru o minte limpede în luarea deciziilor. Pentru a aduce gândurile subconştientului în conştient.
NEGRU. O culoare foarte puternică ce trebuie folosită cu cumpătare. Folosită pentru protecţie. Pentru a împrăştia orice. Opreşte supărările şi iritările din partea altor oameni sau lucruri.

joi, 19 mai 2016

Subconştientul şi credinţele



de Deja Allison

Traducere de Ioana Antohi
© http://www.lucratorul-in-lumina.com

           Subconştientul şi credinţele
Punctul de plecare din punct de vedere psihologic al realizării majorităţii ritualurilor îl reprezintă conectarea cu corpul emoţional. Subconştientul nu poate şi nici nu face distincţia dintre ce “este în realitate” şi “ ceea ce gândeşte că este”. El nu judecă. El nu discerne şi nu cântăreşte dovezile. El acceptă toate datele asemănător unei unităţi filtrante pentru toate informaţiile. Va arhiva, va clasifica şi va eticheta experienţele provenite de la toate cele 5 simţuri. 
Va fi schimbat de orice pericol sau de orice a lăsat o amprentă sau un exemplu din experienţele anterioare. Pentru subconştient TOTUL este real. Acesta este sălaşul fobiilor, fricilor şi locul unde se formează obiceiurile, dar este de asemenea şi sălaşul iubirii, compasiunii şi speranţei. Dacă vă doriţi vreodată să schimbaţi un vechi obicei din comportamentul vostru, subconştientul este zona la care trebuie să apelaţi. Aici se formează şi au loc schimbările.
Indicaţiile, imboldurile şi “intuiţiile” pe care le simţiţi reprezintă comunicarea directă cu subconştientul vostru. Să nu confundaţi aceasta cu energia transcedentală totuşi, chiar dacă sunt strâns legate şi oarecum similare, nu este chiar acelaşi lucru.
Sentimentul de Deja-vu poate apărea la suprafaţă ori de câte ori facem o activitate şi subconştientul deja are o arhivă cu activităţi similare. Simţim ca si când am fi făcut acel lucru înainte deoarece subconştientul nostru simte un fel de înrudire, de familiaritate cu activitatea prezentă, actuală. Oricum, sentimentul de Deja-vu poate proveni din nivelurile mai profunde, cum ar fi premoniţiile, sau supra-conştiinţa.
Când ne dorim ceva noi creăm un ataşament şi o legătura puternică faţă de lucrul pe care ni-l dorim, indiferent dacă este vorba de vindecare, de un obiect, de un coleg, de o slujbă, etc. Când facem aceasta construim un “pod” de energie între lucrul dorit şi noi înşine. Această legătură emoţională puternică este una dintre explicaţiile pentru care ritualul lumânărilor aprinse chiar funcţionează
Energia puterii mentalului este un instrument puternic. De obicei, dacă noi mutăm ceva din subconştient, efectul va fi de mai lungă durată decât dacă o facem doar cu mintea conştientă. Când folosim mintea conştientă este ca o aducere aminte a unui număr de telefon pe care ştim că nu-l vom mai folosi niciodată şi pe care de obicei îl uităm repede.