miercuri, 28 decembrie 2016

Rugăciune pentru armonie cu întregul Univers




Urmați următorii pași:
Intrați în camera dvs, unde nu riscați să fiți deranjați. Aprindeți candela sau o lumânare. Relaxați-vă. Inspirați adânc de câteva ori și spuneți în ordine următoarele rugăciuni:

1.                Rugăciune pentru armonizare cu Principiul Creator, cu Domnul Dumnezeu
„Dumnezeul meu îmi văd greşelile şi sunt pregătit/ă să mă îndrept, Te rog, dă-mi iertarea Ta. Dă-mi înțelepciunea ca de acum înainte să fiu în armonie cu Voia Ta. Promit că Te voi asculta și voi împlini Voinţa Ta. Trimite-mi lumina Ta ca să nu calc poruncile Tale. De acum înainte vreau să fiu în armonie cu Tine. Îngăduie-mi să Te contemplez.”

2.                Rugăciune pentru armonizare cu Îngerii şi Arhanghelii:
„Dragi Îngeri şi Arhangheli, vă rog să îmi aduceți din partea Creatorului mesaje clare și pe înțelesul meu și ajutați-mă să le rețin, să le aud și să le pot aplica. Știu că adesea mi-ați adus mesaje dar cuprins/ă de tumultul vieții nu v-am auzit vocea și pentru aceasta vă cer iertare. Vă rog continuaţi să-mi aduceţi lumina, pentru că vreau să va ascult. Vă recunosc ca slujitori ai lui Dumnezeu și vă iubesc! Vă mulțumesc pentru ajutorul vostru!”

3.                Rugăciune pentru armonizare cu Maeștrii Ascenționați
„Dragi Maeştrii, binefăcătorii umanităţii, tuturor celor care v-ați sacrificat pentru cauza divină, vă rog trimiteţi-mi cunoaşterea şi cunoştinţele voastre. Știu că voi ne iubiți și noi vă iubim. Vă rog permiteți-mi să vă slujesc. Vă rog faceți din mine unealtă divină.”

4.                Rugăciune pentru armonizare cu Întreaga Umanitate  
„Dragii mei confrați, fie ca pacea şi armonia să domnească între noi! Să ne iertăm unii pe alții, să ne iubim și să conlucrăm pentru a transforma pământul într-o grădină a Domnului unde să trăim ca fraţii”.

5.                Rugăciune pentru armonizare cu animalele:
„Dragele mele animale, știu că la începutul creaţiei trăiam cu voi în armonie şi pace dar acum v-am invadat teritoriul și din vina noastră aţi devenit crude. Vă rog să ne iertați pentru că acum aveți condiţii grele de viaţă. Vă trimit lumină pentru a avansa rapid pe calea evoluţiei”.

6.                Rugăciune pentru armonizare cu plantele:
„Dragi plante, arbori, flori vă admir pentru stoicismul vostru în fața tuturor intemperiilor. Vă mulţumesc pentru ceea ce ne dăruiți, pentru hrană, pentru oxigen, pentru umbră, pentru frumuseţea şi parfumul florilor. Vă iubesc și vă trimit gânduri luminoase deoarece vreau să fiu în armonie cu voi. Vă rog dăruiţi-mi darurile voastre, prospeţimea şi puritatea voastră. Promit ca eu să am grijă de voi cu toată dragostea mea”.

7.                Rugăciune pentru armonizare cu pietrele:
„Dragele mele pietre vă mulţumesc pentru ceea ce ne dăruiți,  vă mulţumesc pentru sprijinul vostru, pentru solul pe care călcăm, pentru exemplu de stabilitate, pentru rezistența voastră, pentru capacitatea unora dintre voi de a ne vindeca... Vă rog dăruiţi-mi forţa voastră. Vă rog dăruiţi-ne forţa voastră. Promit să vă respect, să vă iubesc, să vă trimit lumină și gânduri bune pentru ca să vă puteţi trezi... Vă iubesc, vă respect și îmi doresc ca armonia să domnească de-acum între noi”.  

Închideţi ochii şi repetaţi către întregul Univers: „Drag Univers te iubesc, te iubesc, te iubesc, îți mulțumesc, îți mulțumesc, îți mulțumesc, sunt în armonie cu tot ce cuprinzi. Așa este acum și în veci. Amin.”

de Omraam Mikhaël Aïvanhov NOUL PĂMÂNT sau REGULI DE AUR


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu