joi, 11 august 2016

RUGĂCIUNEA DE PROTECȚIE A STAREȚILOR DE LA OPTINA




Rugăciunea Stareților de la Optina se spune de dimineață având rol de protecţie şi efectul ei durează întreaga zi.
Se poate rosti când vă simţiţi compleșiţi şi fără puteri, pentru a vă limpezi gândurile când gândurile negre nu vă dau pace, pentru a căpăta curajul şi puterea de a merge mai departe.

Doamne dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.
Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.
În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.
În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.
Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.
Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.
Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc.
Amin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu