miercuri, 22 iulie 2015

RELAXAREA YOGHINĂ COMPLETĂ -EXERCIŢII



În YOGA există două remedii împotriva nervozităţii şi a tensiunii: respiraţia controlată (PRANAYAMA) şi relaxarea. Tradiţia yoghină afirmă că fără relaxare nu există adevărata YOGA, nefiind posibilă nici pacea şi nici fericirea, chiar dacă există toate premizele pentru a atinge aceasta stare. În plus, relaxarea este o sursă de gândire creatoare. SWAMI SIVANANDA spunea: „Numai omul relaxat este într-adevăr creator, iar ideile îi vin ca fulgerul.” Dacă privim în jurul nostru, constatăm că animalele şi copiii se relaxează foarte bine în mod spontan. În YOGA relaxarea trebuie să fie un element principal în procesul de regenerare şi recuperare energetică a practicantului.
Trebuie deci să învăţăm să ne relaxăm conştient, măcar câteva minute pe zi. Pentru persoanele care o descoperă prima dată, relaxarea yoghină este percepută ca o stare euforică amplă şi poate fi considerată ca o revelaţie. Corpul devine la început inert şi greu, fiind abandonat, flasc şi complet deconectat, în timp ce mintea pare să călătorească, detaşată de contingentele materiale, în afara structurii fizice. Organele interne şi vasele de sânge au în structura lor muşchi netezi, care constituie astfel o bună parte a viscerelor (de exemplu, musculatura tubului digestiv şi a sfincterelor). Aceşti muşchi puternici, cu mişcări lente, scapă acţiunii directe a voinţei, astfel că doar prin YOGA ajungem să-i controlăm. Vorbind analogic, muşchii sunt ca nişte electromagneţi, iar nervii ca nişte fire conductoare legate la centrala electrică care este creierul. În stare de veghe, muşchii sunt activi şi putem spune că sunt în stare de tonus. Păstrând analogia, putem spune că prin firele conductoare circulă un curent de slabă intensitate. În timpul somnului omul se retrage din lumea exterioară, iar intensitatea curentului scade pe reţea, electromagneţii fiind aproape demagnetizaţi. În afara acţiunii, muşchii trebuie să fie moi şi flasci. Prin relaxare yoghină mentalul ajunge să controleze tot corpul, deconectând unul câte unul toate firele conductoare de energie, reducând aproape la zero transmisia de curent către elecromagneţii musculari, răspândiţi în întregul corp. În acest fel, fiinţa realizează o intimă fuziune cu energiile subtile vitale ale Universului.
Din alt punct de vedere, relaxarea yoghină este exerciţiul ideal pentru voinţă, aşa cum o înţeleg yoghinii nu ca o putere dură şi dictatorială care se face ascultată cu biciul, ci ca o sugestie lentă, fermă, ca o convingere plină de răbdare. În tehnica relaxării este deci exclusă voinţa “dură", căci este imposibil să se forţeze relaxarea şi stăpânirea mentalului asupra corpului. Vom constata, dimpotrivă, că relaxarea se va realiza în modul cel mai eficace fără constrângere sau violenţă. Relaxarea dă fiinţei un aspect de linişte şi frumuseţe; faţa se destinde şi din întreaga fiinţă se degajă un câmp de linişte şi calm. Practicând relaxarea, vom ajunge să radiem spontan calmul, pacea şi armonia în jurul nostru, devenind astfel un centru de atracţie.
Relaxarea se realizează, în YOGA, în SHAVASANA (postura cadavrului). Această tehnică are eficienţă mărită dacă ne aşezăm cu capul spre nord.
În India, yoghinii mai utilizează, şi alte posturi pentru relaxare; dintre acestea, postura pe o parte este foarte bună pentru somn, pentru că YOGA recomandă să nu se doarmă cu faţa în sus, această poziţie antrenând cu uşurinţă sforăitul, gura deschizându-se de ia sine. Este preferabil să se doarmă pe partea stângă. Explicaţie fiziologică stomacul, care, de regulă, favorizează formarea unui buzunar în care sunt reţinute (pentru digestie) alimentele, este bine susţinut, dacă ne culcăm pe această parte. Explicaţie yoghină: stând pe stânga, nara dreaptă se desfundă şi respirăm toată noaptea pe această nară, acest lucru având efecte favorabile asupra sănătăţii. SHIVA SAMHITA, în capitolul 3V, sutra 41, spune: „Dacă YOGA vă va procura doar relaxarea profundă, chiar şi aceasta va fi minunat”.

Condiţiile prealabile ale relaxării
Se recomandă eliminarea, pe cât posibil, a excitaţiilor senzoriale. Ne vom retrage într-o cameră unde nu ne va deranja nimeni. Pe cât posibil, putem crea semiobscuritate. Închidem ferestrele pentru a estompa zgomotele exterioare; temperatura în încăpere trebuie să fie agreabilă, căci în timpul relaxării temperatura corpului scade şi senzaţia de frig poate dăuna reuşitei experienţei. Căutăm ca nimic să nu ne jeneze în timpul antrenamentului de relaxare, detaşându-ne cât mai bine de problemele sau grijile cotidiene. Dacă ne este greu să eliminăm aceste preocupări, ne vom instala eventual în faţa unei oglinzi şi vom surâde. După ce am reuşit într-o anumită măsură să facem abstracţie de preocupările stresante care ar putea dăuna reuşitei, ne vom întinde bine şi, daca e posibil, vom căsca. Ne frecăm ochii şi ne comportăm ca şi când ne-ar fi somn şi am fi obosiţi. Ne întindem mai întâi lungiţi pe spate, apoi ne rotim îndreptându-ne către stânga şi reîncepem operaţia la dreapta. Ne întindem în continuare, încordăm şi îndepărtăm degetele. După ce am căscat şi ne-am întins cât rnai bine, vom resimţi o stare de nonacţiune, căci a te relaxa în YOGA înseamnă a te antrena în nonacţiune. Acesta este principiul de bază, care este din nefericire cel mai adesea ignorat. Nu trebuie deci să acţionăm brutal. Nu trebuie să spunem: „Vreau să mă relaxez!” Ne comportăm ca şi cum am fi duşi, lăsându-ne prinşi în inefabilul proces de fuziune al macrocosmosului cu microcosmosul propriu. Starea aceasta de abandonare este esenţială.
Pentru a înţelege şi mai bine procesul, putem recurge la o tehnică extrem de simplă pentru ane testa capacitatea de nonacţiune. Stând în picioare, îndepărtăm uşor tălpile, ne aplecăm trunchiul înainte, aproape în unghi drept în raport cu picioarele. Lăsăm astfel braţele să atârne cât mai moi. Apoi, dintr-o mişcare a umerilor, prin rotaţie de la stânga la dreapta, facem să se balanseze mâinile ca limbile unui clopot. Căutăm, pentru aceasta, ca braţele şi mâinile să fie într-adevăr atârnate, evitând ca ele să participe direct la mişcare. De îndată ce balansarea este bine realizată, stopăm brusc mişcarea umerilor şi lăsăm braţele să oscileze liber, de la stânga la dreapta, sub impulsul dobândit. Amplitudinea balansării se va diminua de la sine destul de repede. Lăsăm deci fiecare braţ să se imobilizeze puţin câte puţin ca pendulul unui ceas ce se opreşte. Ne dirijăm atenţia asupra a ceea ce se petrece în braţe şi mâini. Dacă mâinile nu sunt moi şi destinse şi nu ne dau senzaţia plăcută de relaxare şi dilatare, repetăm exerciţiul, procedând astfel până ce singură acţiunea greutăţii ghidează mişcarea braţelor şi a mâinilor în timpul oscilaţiei pendulare, fără nici o intervenţie musculară din partea noastră; învăţăm astfel să relaxăm braţele şi să le redăm o atitudine pasivă, întocmai ca la relaxarea în tot corpul.
Alt exerciţiu pentru testarea şi aprofundarea relaxării este următorul: în apa destul de caldă a unei băi ne vom simţi destinşi şi suficient de relaxaţi, atât din cauza căldurii apei, cât şi datorită lipsei de greutate. În continuare, după ce am conştientizat plenar această stare, fără a ieşi din baie, scoatem buşonul şi lăsăm apa să se scurgă. Vom observa atunci că, pe măsură ce apa scade şi membrele ies la suprafaţă, ne vom simţi atraşi cu toată greutatea către fundul căzii şi vom sesiza în întregul corp o stare de greutate şi deconectare. A învăţa să creăm la voinţă, prin simplă concentrare, această stare de greutate plăcută şi dilatare în afara corpului este prima treaptă a aprofundării relaxării.
După aceea ne vom culca în SHAVASANA, cu braţele de-a lungul corpului şi palmele, dacă se poate, orientate în sus. Va trebui acum să simţim pe cât posibil că Pământul cu forţa sa de atracţie atrage fiecare celulă a picioarelor noastre, fiecare moleculă, fiecare atom. Ne vom gândi la puterea atracţiei terestre şi îi vom abandona în întregime picioarele. Le lăsăm să atârne grele pe covor. Urmărim apoi să le mişcăm contractând muşchii şi, dacă am atins acest nivel de profunzime, vom percepe că sunt foarte deconectate şi extrem de grele. Esenţialul la început este să ne focalizăm întrega atenţie în picioare şi să ne abandonăm acţiunii gravifice. Parcurgem astfel de mai multe ori, rnai întâi piciorul stâng în întregime, de la vârful degetelor până la bazin. Chiar dacă nu ajungem să ne destindem în întregime de la început, vom căuta să fim conştienţi că îndeplinim cu toate acestea o operaţie extrem de importantă: localizarea precisă a zonelor de tensiune şi de contractură, de care mai întâi trebuie să devenim conştienţi pentru a le putea elimina mai târziu. Deci, chiar dacă exerciţiul este realizat imperfect, nu considerăm că pierdem timpul, căci esenţialul este să perseverăm; astfel, rezultatele nu vor întârzia să apară, în majoritatea cazurilor, după câteva zile de antrenare răbdătoare, când vom sesiza că încep să se manifeste progrese sensibile. Din acel moment, fiecare nouă execuţie ne va recompensa cu o senzaţie agreabilă de repaus, energizare şi destindere.
Dacă trebuie să aşteptăm undeva, putem să profităm pentru a ne exersa capacitatea de relaxare. Astfel, aceşti timpi morţi, în loc să ne enerveze, vor constitui o contribuţie plenară la revitalizarea şi destinderea noastră.

Aprofundarea relaxării
În fiecare zi, în profunzimile ţesuturilor noastre, milioane de celule mor, fiind înlocuite în acelaşi timp de altele. Doar celulele nervoase nu se reînlocuiesc. Suntem născuţi cu ele şi ele mor odată cu noi. Ele sunt cel mai intim suport fizic a ceea ce numim "personalitate”. Deci, dacă le surmenăm, dacă le epuizăm, le accelerăm procesul de distrugere şi, cum ele sunt de neînîocuit, noi creăm leziuni iremediabile, nimicindu-ne potenţialul vital şi diminuându-ne longevitatea.
Relaxarea yoghină ne deschide deci accesul la propria noastră lume interioară, la fuziunea lentă cu infinitele surse de energie subtilă ale Macrocosmosului. Ea ne permite să energizării profund celulele nervoase, să ne simţim plini de energie şi forţă, fapt care ne conduce la posibilitatea atingerii formelor superioare de YOGA mentală, căci este imposibil să te concentrezi intens pe o durată mare de timp dacă corpul este contractat sau este încărcat cu energie stresantă.
Scopul aprofundării relaxării este deconectarea completă a tuturor muşchilor, realizarea hipotoniei celei mai avansate, consonanţa intimă a fiinţei noastre vitale cu aspectele energetice corespondente din Univers, sincronizate în fiinţa noastră după necesităţi, în mod automat.
Exerciţiile precedente au pregătit progresiv această relaxare integrală, care procură o delicioasă senzaţie de uşurătate în toată fiinţa, de detaşare mentală, într-un cuvânt, o stare specială de euforie pe care orice yoghin o va aprecia din plin când o va simţi.
Suntem deci întinşi în SHAVASANA, cu capul spre nord, cu picioarele spre sud. Ne observăm mai întâi respiraţia, faţă de care va trebui să devenim un martor pasiv. Ne dirijăm atenţia asupra actului respirator, fără a-l influenţa. Deşi la prima vedere pare dificil, va trebui să acţionăm lent căci însuşi faptul de a lua cunoştinţă de mişcarea respiratorie ne incită să o modificăm involuntar. Respirăm cât mai detaşat. Observăm unde, cum şi în ce ritm respirăm. Vom sesiza că centrul de greutate al respiraţiei se află aproximativ la mijlocul abdomenului, între ombilic şi stern. Fiind culcaţi şi imobili, nevoile organismului în oxigen sunt minime. În consecinţă, mişcarea respiratorie va fi de amplitudine minimă (redusă). Esenţialul este de a percepe unde şi cum respirăm, apoi de a lăsa să se instaleze un ritm lent şi regulat, calm şi plăcut. Dacă constatăm totuşi că respiraţia este chinuită sau dacă ritmul ei este neregulat, pentru a ne regulariza suflul, gândim intens: „Respiraţia mea devine calmă şi regulată, abdomenul se ridică şi coboară calm şi regulat.”
Continuăm astfel până când vom percepe acest calm interior, această respiraţie plăcută. Din momentul în care am reuşit ne vom simţi deja relaxaţi. Apoi vom începe să influenţăm inspiraţia (expiraţia), să o facem mai lentă, dar nu mai profundă. Lăsăm prin urmare expiraţia să se facă spontan, fără însă să forţăm. Deci, procedând gradat, vom căuta să o prelungim până când se va întinde aproximativ la dublul timpilor de inspiraţie. De exemplu, dacă observăm respiraţia unei pisici adormite, vom constata că expiraţia este de două ori mai lungă (ca durată) decât inspiraţia. La un nou-născut vom sesiza acelaşi lucru.
După ce am realizat acest lucru ne oprim suflul; este suficient un timp de oprire de doar câteva secunde cu plămânii goi (pe vid). În acest timp, ne dirijăm atenţia asupra plexului solar (MANIPURA CHAKRA). La început acest lucru ni se părea imposibil pentru că nu-l percepeam. Chiar şi într-o astfel de situaţie, ne vom mulţumi să ne fixăm atenţia asupra zonei unde trebuie să se plaseze centrul de forţă şi ne imaginam această zonă ca fiind încălzită de mişcarea de du-te vino a actului respirator.
Ne imaginăm că suntem culcaţi la soare şi că această parte a corpului ne este încălzită. Continuăm în acelaşi mod până la perceperea cât mai clară a acestei senzaţii speciale pe care o resimţim în timpul unei băi de soare într-o zi toridă şi care se aseamănă cu un uşor frison.
Ne concentram apoi atenţia asupra piciorului stâng şi începem relaxarea gradată a muşchilor de la degetele picioarelor, unul câte unul, fără a uita degetul mare. Îndepărtăm astfel în mod gradat orice contractură sau senzaţie de încordare din piciorul stâng. Vom fi astfel capabil, după ce am reuşit exerciţiul descris mai sus, să realizăm relaxarea rapidă şi completă a piciorului împreună cu pulpa pentru a le face cât rnai inerte. Înainte am învăţat aici să percepem o senzaţie de greutate. Treapta următoare va fi să producem tot aici b senzaţie de căldură. Mai târziu vom vedea că aceasta nu este autosugestie. De îndată ce am reuşit să relaxăm muşchii într-o parte a corpului, calibrul vaselor sanguine se modifică în acea parte. Ele se destind astfel şi acolo se va produce o vasodilataţie care dă naştere căldurii, în timp ce, atunci când suntem crispaţi şi încordaţi, contracţia spasmică a vaselor sanguine le reduce calibrul şi, frânând circulaţia, provoacă o senzaţie de frig. Într-un muşchi relaxat întotdeauna irigaţia sanguină se accentuează şi, în consecinţă, respiraţia celulelor se amplifică, căldura corporală crescând. Invers, se poate sesiza de către fiecare că spasmele vasculare fac să ne îngheţe mâna, aceasta, de asemenea, nefiind o autosugestie, ci o realitate obiectivă.
Relaxarea, se va realiza în YOGA totdeauna începând de pe partea stângă şi se va opera de jos în sus. Se începe cu partea stângă pentru că această parte se spune în YOGA că este receptivă. În ceea ce priveşte sensul jos - sus, aceasta se realizează pentru că experienţa milenară i-a învăţat pe yoghini că muşchii voluminoşi se relaxează foarte uşor. Este deci logic să începem întâi din partea stângă a corpului şi apoi să trecem la partea dreaptă şi să operăm de jos în sus mai ales când ştim că muşchii picioarelor sunt cei mai voluminoşi, iar cei ai feţei sunt muşchii cei mai mici din corp. Din punct de vedere subtil, este indicat să începem relaxarea de jos în sus deoarece, prin priza de conştiinţă pe care o realizăm gradat de la picioare spre cap, realizăm totodată o rafinare a energiilor existente în fiinţă. Astfel, suflul vital ascensionează către zonele superioare ale fiinţei (creştet) şi astfel mintea se linişteşte.

II. Senzaţiile corpului-Ex. 2
Trebuie să deveniţi conştienţi de anumite senzaţii de care nu sunteţi conştienţi în mod explicit.
Exerciţiul 2.
„Merge-ţi” cu ochii minţii în jurul vostru pentru a deveni conştienţi de degetele de la picioare, de labele picioarelor, de picioare, de genunchi, de coapse, de fese, de mijloc, de stomac, de piept, de umeri, de degete (începe-ţi cu buricele), de antebraţe, de coate, de braţe, de spate, apoi din nou de umeri, de gât, de bărbie, de buze, de nas, de obraz, de urechi, de ochi, de frunte, de cap, de partea superioară a capului şi de partea posterioară a capului.
Nu insistaţi mai mult de 2-3 secunde pentru fiecare parte a corpului. Repetaţi din nou şi din nou timp de cinci minute.
Acest exerciţiu are ca efect aducerea unei senzaţii de relaxare. CEI MAI MARI DUŞMANI: Tensiunea nervoasă , trăirea prea mult în cap, a fi gânditor ţi imaginativ ţi de a fi prea puţin conştient de activitatea simţurilor. Este necesar de a rămâne în PREZENT şi nu în trecut sau viitor.

Un Shadaka trebuie să stăpânească această tehnică a conştientizării senzaţiilor. El trebuie să înveţe să iasă din zona gândirii şi imaginaţiei şi să se mute în zona (din Cap în Inimă) sentimentelor de iubire şi a intuiţiei, unde ia naştere contemplaţia, unde rugăciunea devine putere ce transformă şi o sursă de încântare şi pace.

Puţini dintre voi pot simţi o creştere a Tensiunii. Observaţi ce parte a corpului este tensionat şi vedeţi exact ce tensiune simţiţi. Conştientizaţi faptul că sunteţi tensionaţi ţi observaţi exact unde. A observa nu înseamnă a reflecta ci a simţi. De obicei nu culegeţi nici o senzaţie. De ce? Sensibilitatea voastră a murit de atâta trăit în cap.

În Pielea noastră se desfăşoară în fiecare moment miliarde de reacţii bio-chimice pe care noi le numim senzaţii şi credeţi că este greu să alegeţi câteva dintre acestea? V-aţi împietrit, pentru a nu simţi unele răniri emoţionale sau conflicte pe care însă le-aţi uitat demult... Şi percepţia dumneavoastră, conştientă, puterea de concentrare şi atenţia sunt brute şi nedezvoltate.

FIŢI ÎN CONTACT CU SENZAŢIILE DIN NOU ŞI DIN NOU fără a numi membrele şi organele pe care le simţiţi. Dacă observaţi un îndemn de a vă schimba sau a vă deplasa postura sau poziţia – nu îi acordaţi atenţie. Continuaţi exerciţiul pentru încă câteva minute. Gradual veţi simţi o anumită linişte în corp. Continuaţi cu exerciţiul de CONŞTIENTIZARE până obţineţi o anumită liniştire. Dacă sunteţi distraţi, întoarceţi-vă la exerciţiul de conştientizare a senzaţiilor corpului, mutându-vă de la o parte a corpului la alta, până când corpul devine liniştit din nou, mintea tăcută, şi sunteţi capabili să simţiţi din nou liniştea care aduce pace şi anticipează contemplarea lui Dumnezeu.

ORICUM, NU rămâneţi prea mult timp în mod intenţionat în starea linişte. Deoarece această rămânere poate fi relaxantă şi chiar încântătoare, DAR în aceasta constă PERICOLUL unei transe blânde sau a întunecării mentalului, care nu este bun pentru contemplare. Este ca un fel de autohipnoză care nu are nimic de a face cu ascuţirea conştienţei sau cu contemplarea.

IMPORTANT: NU CĂUTAŢI ÎN MOD DELIBERAT liniştea sau tăcere-interioară şi nu rămâne şi ÎN MOD EXPLICIT în această stare atunci când ea apare. ÎNSĂ CĂUTAŢI ASCUŢIREA CONŞTIINŢEI.

Într-o clipă liniştea devine aşa de puternică încât toate exerciţiile şi toate eforturile devin imposibile.
Atunci nu va mai trebui să căutaţi liniştea. Dar liniştea vă va cuprinde. ATUNCI puteţi sigur şi profitabil să abandona şi toate eforturile şi să vă lăsaţi în voia atotputernicei linişti din voi.

III. Adâncirea exerciţiului anterior— Senzaţiile corpului

Exerciţiul “senzaţiile corpului” este aşa de simplu, de fapt, dezamăgitor de simplu. Pentru a avansa în acest exerciţiu trebuie să îi păstraţi simplitatea. Rezistaţi tentaţiei de a căuta aspecte noi, însă încercaţi să căutaţi PROFUNZIMEA.
Trebuie să practicaţi cel de-al doilea exerciţiu pentru o lungă perioadă de timp. Puteţi să vă întrebaţi despre eventualele avantaje. Nu vă întrebaţi. Face-ţi ceea ce vi s-a cerut în cadrul exerciţiului şi vă veţi descoperi pe voi înşivă. ADEVĂRUL se găseşte mai puţin în cuvinte şi explicaţii decât în acţiuni şi în experienţă. Deci să trecem la treabă, cu credinţă şi perseverenţă.

Exerciţiul 3.
Închideţi ochii. Repetaţi exerciţiul precedent “senzaţiile corpului” pentru cinci până la zece minute. ACUM ALEGEŢI DOAR O MICĂ ZONĂ A OBRAZULUI, COLECTAŢI ORICE SENZAŢIE. La început poate nu veţi simţi. Continuaţi exerciţiul precedent, apoi intraţi în această zonă. Fiţi conştienţi de tipul senzaţiei care se iveşte: mâncărimi, înţepături, arsuri, smucituri, vibraţii, pulsaţii, amorţeli..... Dacă mintea vagabondează, întoarceţi-vă cu răbdare la exerciţiul 2 şi exersaţi din nou.

IV. Controlul gândurilor

Executând exerciţiile anterioare de conştienţă, mentalul dumneavoastră poate fi distras. Pentru a face faţă unei asemenea situaţii, trebuie să păstraţi ochii întredeschişi – rămânând cu privirea pe un obiect sau pe o pată la o distanţă de circa un metru în faţa voastră. Nu fiţi concentraţi pe obiect/pată. Făcând aceasta, puteţi fi deranjat de vagabondajul minţii dumneavoastră. Nu trebuie însă să vă alarmaţi. Practicaţi controlul asupra vagabondajului minţii cu răbdare şi perseverenţă. Treptat veţi reuşi. Pentru a trata distragerea mentalului puteţi urma oricare din următoarele două căi:

Exerciţiul 4.
Urmaţi-vă gândurile aşa cum un căţeluş din stradă urmează orice pereche de picioare pe care o vede în mişcare. Nu contează direcţia în care se mişcă. După câteva secunde, trebuie să conştientizaţi că gândiţi. Puteţi să vă spuneţi în interior: Gândesc..........gândesc.........gândesc. Prin aceasta veţi conştientiza că procesul de gândire continuă.

Puteţi efectua oricare dintre cele două exerciţii însă nu mai mult de cinci minute. Gândirea are tendinţa de a se opri atunci când conştientizaţi faptul că gândiţi. O distragere ce are la bază o puternică încărcătură emoţională: dragoste, teamă, resentimente, regrete – nu va ceda uşor acestor exerciţii. Alte exerciţii discutate în continuare trebuie să vă ajute în astfel de cazuri.

V. Simţirea respiraţiei

Conştientizaţi cum intră şi cum iese aerul prin nările voastre. Nu vă concentraţi cum intră aerul în plămâni, limitaţi-vă doar la a conştientiza respiraţia prin nări. Nu controlaţi respiraţia. Nu încercaţi să o adânciţi. Nu este un exerciţiu de respiraţie ci unul de conştientizare. Ori de câte ori sunteţi distraţi, întoarceţi-vă cu vigoare la sarcina voastră de a fi conştient de fiecare respiraţie. Continuaţi acest exerciţiu zece sau cincisprezece minute. Acest exerciţiu poate fi dificil pentru unii dintre dumneavoastră în comparaţie cu exerciţiile anterioare; dar este cel mai răsplătitor în ascuţirea conştienţei, în aducerea calmului şi a relaxării. ORICUM, în încercarea de a conştientiza respiraţia NU vă tensionaţi muşchii. Hotărârea voastră nu trebuie confundată cu tensiune nervoasă. Puteţi fi distraţi la început dar trebuie să vă reîntoarceţi din nou şi din nou la conştientizarea respiraţiei simplul efort implicat în a face aceasta – va aduce efecte benefice pe care le veţi remarca treptat. După ce veţi avea eficienţă în acest exerciţiu continuaţi cu o altă variantă de exerciţiu întrucâtva mai dificil şi mai eficace:

Exerciţiul 5.
a) Conştientizaţi senzaţia de trecere a aerului prin nări. Simţiţi atingerea acestuia – în ce parte a nărilor simţiţi atingerea aerului când inspiraţi… în ce parte a nărilor simţi atingerea aerului când expiraţi…..
b) Conştientizaţi căldura sau răcoarea aerului …. Este rece când intră şi cald când iese.
c) De asemenea conştientizaţi cantitatea de aer care trece printr-o nară este mai mare decât cea care trece prin cealaltă nară….
d) Fiţi sensibili şi atenţi la atingerea uşoară când inhalaţi şi exhalaţi....

Continuaţi acest exerciţiu pentru zece sau cincisprezece minute. În caz că alocaţi mai multe minute veţi obţine rezultate mai bune. Dar NU STAŢI singuri în acest exerciţiu mai multe ore pentru o perioadă mai mare de două sau trei zile. Altfel acest exerciţiu vă aduce o mare pace şi un simţământ de profunzime şi plenitudine care vă încântă dar concentrarea prelungită pe respiraţie vă va produce halucinaţii sau va deversa material din inconştient pe care nu veţi putea să îl controlaţi.

CONŞTIENŢĂ, CONTEMPLARE şi RUGĂ

Rugă înseamnă o comunicare cu Dumnezeu care este purtată prin utilizarea cuvintelor, a imaginilor şi a gândurilor. Contemplarea semnifică o comunicare cu Dumnezeu care face posibilă o utilizare minimă a cuvintelor a imaginilor sau a conceptelor. Exerciţiile de conştienţă “senzaţiile corpului” sau “simţirea respiraţiei” pot fi considerate ca şi comunicare cu Dumnezeu. Mulţi mistici ne spun că, în plus faţă de mintea şi inima cu care comunicăm în mod obişnuit cu Dumnezeu, suntem înzestraţi cu o minte mistică şi cu o inimă mistică, facultăţi cu care putem să-L cunoaştem pe Dumnezeu în mod direct, pentru a-L înţelege şi INTUI pe Dumnezeu în fiinţa Sa adevărată – lăsând la o parte toate gândurile, conceptele şi imaginile.
În mod obişnuit tot contactul nostru cu Dumnezeu este indirect – prin imagini şi prin concepte. Pentru a putea să-L înţelegem pe Dumnezeu dincolo de aceste gânduri şi imagini trebuie să avem privilegiul unui anume dar – o inimă mistică.
În majoritatea dintre noi această inimă zace dormind şi în stare nedezvoltată. Dacă este trezită, se îndreaptă către Dumnezeu şi, ne îndreptă întreaga noastră fiinţă către El. De aceea trebuie să o dezvoltăm, trebuie să îndepărtăm zgura ce o înconjoară ca să poată fi atrasă către ETERNUL MAGNET.
A fi aproape sau a descoperi Eternul Magnet, înseamnă a găsi mijloacele de a face mintea să tacă.
A face mintea să tacă este o sarcină extrem de dificilă. Cât de greu este de a ţine mintea departe de procesul de gândire, care produce gânduri într-un şir ce nu se mai termină. Dar cum se zice “cui pe cui se scoate”. Aşa că fiţi înţelepţi şi utilizaţi un singur gând pentru a scăpa de toate celelalte gânduri care vă umplu mintea. Un gând, o imagine, o frază o propoziţie sau un cuvânt pe care mintea se poate fixa. A face o încercare conştientă de a păstra mintea într-o stare fără gânduri, vidă, înseamnă a încerca imposibilul. Mintea trebuie să aibă ceva ocupaţie. O concluzie ce pare tulburătoare: concentrarea pe respiraţie sau pe senzaţiile corpului apare ca fiind o foarte bună contemplare. Exerciţiile de conştienţă ne conduc la o adâncire a experienţelor de rugăciune.
A sosit momentul ca să vă expuneţi Soarelui Divin în LINIŞTE / TĂCERE.

VI. Dumnezeu, în respiraţia mea
Exerciţiul 6.
Cu ochii închişi practicaţi un anumit timp conştientizarea senzaţiilor corpului. Apoi conştientizaţi respiraţia aşa cum aţi făcut-o înainte şi rămâneţi conştienţi pentru câteva minute....
Reflectaţi acum că acest aer pe care îl respiraţi este încărcat cu Putere şi PREZENŢA Unităţii. Gândiţi aerul ca fiind un OCEAN Imens care vă înconjoară… un ocean colorat cu prezenţa lui Dumnezeu şi cu fiinţa lui Dumnezeu… Când trageţi aerul în plămâni trageţi Unitatea … Fiţi conştienţi că respiraţi Puterea în prezenţa lui Dumnezeu, a Unităţii odată cu fiecare respiraţie. Rămâneţi în această conştienţă atât cât puteţi… Observaţi ce simţiţi când conştientizaţi că inspiraţi pe Dumnezeu cu fiecare respiraţie….

ALTE REFLECTĂRI
1. Când inspiraţi, conştientizaţi Spiritul Lui Dumnezeu care vă inundă plămânii cu energia divină pe care o aduce cu el.
2. Când expiraţi, imaginaţi-vă că expulzaţi toate impurităţile … temerile … simţămintele negative…neajunsurile şi slăbiciunile.
3. Imaginaţi-vă că vedeţi întregul corp devenind radiant şi viu prin acest act de inspirare a Spiritului Lui Dumnezeu şi de expulzare a tuturor impurităţilor… Rămâneţi în această conştientizare cât puteţi fără a fi distraţi.

VII. Respiraţia, Comunicarea cu Dumnezeu
Rugăciunea religioasă o vom numi RUGĂ; rugăciunea intuitivă poate coincide cu CONTEMPLAREA. Ambele rugăciuni ne conduc la uniunea cu Dumnezeu.

Unele dintre ele sunt mai potrivite pentru unii căutători spirituali decât pentru alţii. În funcţie de timp şi de necesităţi acestea se pot schimba.
Orice comunicator cu Dumnezeu care se limitează doar la mintea ce gândeşte, nu este un adevărat comunicator cu Dumnezeu ci cel mult unul în curs de devenire.
Printre metodele de comunicare a căutătorilor spirituali nu există o nici comunicare personală reuşită, care să nu fie cel puţin într-un anume grad o comunicare cu inima, şi care să nu conţină puţină emoţie. Dacă o comunicare, o împărtăşire de gânduri, este în întregime şi total lipsită de orice emoţie, puteţi fi siguri că dimensiunea personală, intimă lipseşte.

Vă prezentăm în continuare câteva variaţii ale exerciţiului precedent, mai mult devoţional decât intuiţional. Cum conţinutul de gânduri în rugă este minimal – va fi uşor să treceţi de la devoţional la intuiţională, de la inimă la inimă.

Exerciţiul 7.
Conştientizaţi respiraţia un anumit timp. Acum IMAGINAŢI-vă prezenţa Lui Dumnezeu în atmosfera ce vă înconjoară…
Notaţi ce simţiţi, când conştientizaţi prezenţa sa în aerul pe care îl respiraţi.
Acum exprimaţi-vă Lui non-verbal. În mod frecvent, exprimaţi un sentiment printr-o privire sau printr-un gest...
Apoi din nou prin respiraţie. Exprimaţi mai întâi de toate, un mare dor de El fără a folosi cuvinte, chiar şi mental, zicându-I: “DOAMNE, mi-e dor de Tine….” Doar prin intermediul respiraţiei. Puteţi exprima aceasta respirând adânc, adâncind inhalarea.
Acum exprimaţi altă atitudine sau sentiment: UNUL DE ÎNCREDERE şi CAPITULARE - fără cuvinte – doar prin respiraţie, “DOAMNE, mă predau în întregime Ţie.” Puteţi face aceasta prin sublinierea exhalării, prin expirarea de fiecare dată adânc şi audibil. De fiecare dată când expiraţi simţiţi că vă lăsaţi cu totul în mâna Lui. Apoi, după un timp, luaţi alte atitudini faţă de El şi exprimaţi-le prin respiraţie: DRAGOSTE ..... APROPIERE.... şi ADORARE INTIM ....... RECUNOŞTIINŢĂ...... PREŢUIRE.... când aţi obosit, reîntoarceţi-vă la începutul exerciţiului şi rămâneţi în pace conştientizându-L peste tot împrejurul vostru şi în aerul pe care îl inspiraţi şi îl expiraţi... Apoi, dacă tindeţi să fiţi distraţi, reluaţi partea a doua a exerciţiului şi exprimaţi-vă Lui în mod non-verbal încă o dată.

VIII. Liniştea
Omul modern este invadat din nefericire de o tensiune nervoasă care face ca tăcerea-liniştea să fie aproape imposibil de obţinut. Dacă el vrea de fapt să înveţe să se roage el trebuie mai întâi să înveţe să fie liniştit, tăcut cu el însuşi.
De fapt, chiar această tăcere şi linişte devine frecvent rugă, când El se manifestă sub forma liniştii.

Exerciţiul 8.
Repetaţi exerciţiul 2. de conştientizare a senzaţiilor corpului – întregul corp. De data aceasta începeţi cu vârful capului şi finalizaţi cu vârfurile degetelor de la picioare, neomiţând nici o parte a corpului.
Atenţie la orice senzaţie din orice parte a corpului... Puteţi găsi unele părţi ale corpului complet golite de senzaţii. Insistaţi pe acestea pentru câteva secunde, dacă nu se iveşte nici o senzaţie, mergeţi în continuare…
Pe măsură ce deveniţi mai priceput în acest exerciţiu vă veţi ascuţi conştienţa până acolo încât nu va rămâne nici o parte a corpului în care să nu simţiţi câteva senzaţii...
Puteţi fi mulţumit când insistaţi scurt pe porţiunile blank (fără senzaţii) şi continuaţi pe părţile unde simţiţi mai multe senzaţii. Mutaţi-vă încet de la cap spre picioare... apoi din nou, de la cap spre picioare... şi aşa vre-o cincisprezece minute.
Pe măsură ce conştienţa se ascute veţi aduna senzaţii pe care nu le-aţi observat înainte... puteţi de asemenea aduna senzaţii extrem de subtile, prea subtile pentru a fi percepute de oricine altcineva care nu este un tot întreg.

Simţi-ţi întregul corp ca o masă de concentrare şi pace adâncă. Acum deveniţi conştient de corpul vostru ca un întreg. Simţiţi întregul corp ca o masă de diverse tipuri de senzaţii…
Rămâneţi aşa o vreme, apoi reveniţi la conştientizarea pe părţi, mişcându-vă de la cap spre picioare … apoi din nou rămâneţi în conştientizarea corpului ca un întreg….
Observaţi acum liniştea profundă care vă cuprinde. Observaţi completa linişte a corpului … Oricum, nu rămâneţi în starea de linişte încât să pierdeţi conştientizarea corpului… Dacă sunteţi distras oferiţi-vă ocupaţia de a vă muta încă o dată de la cap spre picioare, devenind conştient de senzaţiile din fiecare parte a corpului. Apoi, din nou, observaţi liniştea din corpul vostru. Dacă practicaţi în grup, atunci când aveţi ocazia, observaţi liniştea în întreaga încăpere.
Este foarte important să NU mişcaţi nici o parte a corpului când executaţi această Sadhana (practică).

Aceasta va fi foarte dificil la început, dar de fiecare dată când simţiţi necesitatea de a vă mişca sau vă scărpina sau vă foi, conştientizaţi imediat aceasta … Nu cedaţi … necesitatea va dispărea în mod gradual iar voi veţi deveni încă o dată liniştiţi …

Este extrem de chinuitor pentru majoritatea dintre voi să staţi liniştiţi. Chiar dacă resimţiţi durere fizică, şi deveniţi tensionaţi fizic, cheltuiţi-vă tot timpul de care aveţi nevoie pentru a deveni conştienţi de această tensiune … UNDE o simţiţi, CUM sau ÎN CE MOD o simţiţi … şi rămâneţi aşa până când tensiunea dispare.

Veţi simţi durere fizică, chiar dureri severe. Nu are importanţă cât de confortabilă este poziţia sau postura pe care aţi adoptat-o, corpului vostru îi place să protesteze împotriva liniştii, dezvoltând dureri în diferite părţi. Când se întâmplă asta, un Sadhaka serios TREBUIE să REZISTE tentaţiei de a-şi muta membrele sau de a-şi schimba poziţia pentru a uşura durerea. Trebuie doar să conştientizaţi puternic durerea.
Conştientizarea poate fi total absorbită de durerea acută. Puteţi începe să transpiraţi, chiar abundent. Mintea voastră poate gândi că veţi leşina de durere; în acest moment decideţi să NU vă luptaţi cu durerea, să NU fugiţi de ea, să NU doriţi să o uşuraţi, ci doar să o conştientizaţi, să vă identificaţi cu ea. Apoi veţi vedea că senzaţia de durere este desfăcută în părţile sale componente şi veţi fi surprins să descoperiţi că este compusă din mai multe senzaţii adică senzaţii de arsură intensă, smucitură sau senzaţie ascuţită de împunsătură, într-un punct care se mişcă dintr-un loc în altul.... Acest punct puteţi să îl identificaţi ca durere...
Dacă veţi continua acest exerciţiu, veţi vedea că veţi avea un raport interesant cu aşa zisa durere şi anume durere fără suferinţă.

Fiecare Sadhaka (practicant) va experimenta anumite tipuri de durere, cum am indicat mai sus, până când corpul său devine obişnuit să rămână perfect liniştit. A trata durerea prin conştientizare. Când în sfârşit corpul vostru devine liniştit, veţi avea o bogată răsplată în BEATITUDINEA TĂCERII care este adusă de linişte.

Tentaţia de a vă scărpina este frecvent pentru începători. Aceasta se întâmplă deoarece odată cu conştientizarea ascuţirii senzaţiilor, acesta devine conştient de senzaţiile de mâncărime şi înţepături care de fapt erau acolo de mult dar care erau ascunse conştientizării din cauza călirii fizico-psihice pe care majoritatea dintre noi o transmit corpului şi datorită conştientizării grosolane care nu le făcea sesizabile.

Un Sadhaka trebuie să reziste la astfel de tentaţii pe durata Sadhanei de conştientizare.
IX. Ruga corpului
(O variantă devoţională a “senzaţiilor corpului”)

Exerciţiul 9.
Mai întâi liniştiţi-vă prin conştientizarea senzaţiilor în diferite părţi ale corpului vostru…
Ascuţiţi-vă conştientizarea prin trierea chiar şi a celor mai subtile senzaţii, nu doar a celor grosiere şi a celor evidente… Ţineţi mâinile pe genunchi. Acum mişcaţi foarte uşor mâinile şi degetele în aşa fel încât să se oprească în poală, cu palmele faţă în faţă, cu degetele lipite şi orientate în sus… Mişcarea trebuie să fie foarte, foarte lentă… ca deschiderea petalelor unei flori… şi în timp ce mişcarea este în desfăşurare FIŢI CONŞTIENŢI de fiecare parte a acesteia.
Odată ce mâinile se odihnesc în poală, deveniţi conştienţi de senzaţiile din palme… Apoi deveniţi conştienţi de gestul în sine, care este un gest de rugă către Dumnezeu… Ce semnificaţie are pentru dumneavoastră acest gest? Ce îi spuneţi lui Dumnezeu prin acest gest? Spuneţi-o fără cuvinte, doar identificându-vă cu gestul... Poate să vă dea senzaţia unui gen de rugă pe care o puteţi face cu corpul vostru...
Când vă rugaţi cu corpul daţi putere şi corp rugăciunii voastre. Oamenii eşuează în a asocia corpul cu rugăciunea; ei eşuează în a lua cu ei şi corpul în interiorul bisericii sau a locului de venerare, ei stau în prezenţa lui Dumnezeu, dar sunt fără grijă în privinţa felului în care stau... Ei nu înţeleg cum să trăiască prezenţa vie a lui Dumnezeu. Deci un devot a lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă sensul şi menirea “Rugii corpului”. Gesturile sugerate sunt doar exemple. Un devot poate inventa propriile gesturi pentru a-şi exprima Dragostea, Preţuirea, Adorarea, Capitularea, Recunoştinţa…
Închideţi ochii, liniştiţi-vă cu ajutorul unui exerciţiu de conştientizare. SIMŢIŢI că sunteţi în prezenţa lui Dumnezeu într-un mod foarte devoţional, cu mâinile unite devoţional în faţa voastră, ridicaţi-vă încet faţa către Dumnezeu … ţineţi în continuare ochii închişi … Ce îi spuneţi lui Dumnezeu prin faţa îndreptată către El? Rămâneţi câteva momente cu sentimentul comunicării … Apoi deveniţi complet conştienţi de poziţia feţei voastre … de senzaţiile feţei voastre … După câteva momente întrebaţi-vă din nou ce î-I exprimaţi lui Dumnezeu prin faţa ridicată, şi rămâneţi aşa o vreme...

X. Atingerea lui Dumnezeu
Aceasta este tot o variantă devoţională a “senzaţiilor corpului” pe care o veţi găsi folositoare dacă aveţi rezerve privind exerciţiile “senzaţiile corpului”, “ruga corpului” sau “contemplarea”.

Exerciţiul 10.
Repetaţi unul din exerciţiile “senzaţiile corpului”. Dedicaţi-vă ceva timp pentru a experimenta multiplele şi subtilele senzaţii din diferitele părţi ale corpului vostru …
Acum REFLECTAŢI: Fiecare senzaţie pe care o simt, indiferent cât de uşoară şi de subtilă este rezultatul unei reacţii biochimice care nu poate exista fără Atotputernicul Dumnezeu.. SIMŢIŢI puterea lui Dumnezeu la lucru în producerea fiecărei senzaţii... Simţiţi-ţi atingerea în fiecare senzaţie pe care EL o produce… Simţiţi atingerea lui Dumnezeu în diferitele părţi ale corpului vostru: aspră. netedă, plăcută, dureroasă...
Experimentarea lui Dumnezeu nu trebuie să fie ceva senzaţional sau deosebit, mai puţin când vă este dezvoltat devoţiunea şi Dragostea Divină. Fără nici un dubiu experimentarea lui Dumnezeu este diferită de experienţa obişnuită cu care suntem familiarizaţi: este o adâncă linişte de care am, vorbit mai devreme, întunericul lucios, goliciunea care aduce împlinire.
Adesea, sunt nenumărate licăriri a Eternităţii sau a infinitului care vin către noi atunci când le aşteptăm mai puţin, în mijlocul preocupărilor noastre. Cineva trebuie să facă aşa de puţin, într-adevăr, pentru a-L experimenta pe Dumnezeu. Tot ceea ce trebuie să facă cineva este să se liniştească pe el însuşi, să devină liniştit – şi să devină conştient de senzaţiile mâinii. Fiţi atenţi la senzaţiile din mâna voastră... Atunci î-L aveţi pe Dumnezeu, trăind şi lucrând în voi, atingându-vă, puternic lângă voi.. Simţiţi-L ... Experimentaţi-L. Majoritatea devoţilor caută după o experienţă mai deosebită. Bineînţeles este mai mult în a-L experimenta pe Dumnezeu decât de a simţi senzaţiile dintr-o mână. Este necesară o lungă explicaţie pentru a cunoaşte realitatea – însă fiţi siguri că aceste simple şi umile exerciţii o să vă ajute mult în drumul către cunoaşterea realităţii. Uităm cu toţii prea uşor că una dintre marile lecţii ale încarnării este că Dumnezeu este găsit şi în obişnuitul de zi cu zi. Doreşti să î-L vezi pe Dumnezeu? Uită-te la realitatea de lângă tine. Vrei să î-L auzi? Ascultă plânsetul unui copil mic, râsetele de la un simplu chef, vântul foşnind frunzele din copaci. Sau doar liniştiţi-vă, deveniţi conştienţi de senzaţiile din corpul vostru, simţiţi PUTEREA SA TOTALĂ la lucru în voi şi simţiţi cât de aproape este EL în voi.
XI. Concentrarea
(Acesta este un exerciţiu de conştienţă pură)

Exerciţiul 11.
Alegeţi un obiect al unui anumit simţ ca obiect de bază a atenţiei. Vă sugerez să alegeţi sau senzaţiile dintr-o anumită parte a corpului, sau respiraţia sau sunetele din jurul vostru.

Concentraţi-vă atenţia pe acest obiect, dar faceţi-o în aşa fel încât dacă atenţia vă alunecă spre altceva să fiţi imediat conştienţi de această alunecare.
Să presupunem că aţi ales ca obiect de bază al atenţiei respiraţia voastră. Concentraţi-vă asupra respiraţiei ... Este foarte probabil ca după o vreme atenţia voastră se va deplasa către altceva – un gând, un sunet, un simţământ... Acum, cu condiţia să fiţi conştienţi de această deplasare a atenţiei, deplasarea nu trebuie să fie considerată o distragere a atenţiei... Oricum, este important să conştientizaţi această deplasare chiar în momentul când deplasarea are loc sau imediat după aceasta.
Consideraţi-o distragere a atenţiei doar dacă deveniţi conştienţi de deplasarea atenţiei la mult după ce ea a avut loc.
Presupunând că aţi ales respiraţia ca obiect de bază al atenţiei. Atunci exerciţiul vostru va fi cam aşa:- “Respir... Respir... Acum gândesc... gândesc... gândesc... Acum ascult un sunet... ascult.... ascult... Acum sunt enervat.... enervat. Acum mă simt plictisit... plictisit...”
În acest exerciţiu, vagabondajul minţii nu este considerat o distragere a atenţiei, cu condiţia să fiţi conştienţi că atenţia se deplasate către alt obiect… Odată ce deveniţi conştienţi de această deplasare, rămâneţi la noul obiect (gândire, ascultare, simţire...) o vreme, apoi întoarceţi-vă la obiectul de bază al atenţiei (respiraţia)...priceperea voastră în auto-conştienţă poate deveni atât de mare încât voi nu deveniţi atenţi la deplasarea atenţiei la un alt obiect, ci chiar la dorinţa de a face deplasarea, la impulsul din voi de a vă deplasa la altceva. Ca şi atunci când doriţi să mişcaţi mâna..... mai întâi sunteţi conştienţi de apariţia dorinţei de a mişca mâna, consimţiţi la această dorinţă, transportaţi în afară această dorinţă, apoi apare prima mişcare a mâinii... Toate aceste activităţi sunt executate într-o infinitesimală fracţiune a unei secunde şi de aceea găsim că este imposibil de distins una faţă de alta până când liniştea sau tăcerea din noi devine aproape totală şi conştienţa noastră capătă ascuţimea unei lame de brici.
Auto-conştienţa este un mijloc foarte puternic pentru a creşte dragostea faţă de Dumnezeu sau aproapele nostru. Auto-conştienţa înalţă dragostea. Dragostea, când este autentică, creşte şi adânceşte auto-conştienţa.
Nu căutaţi mijloace ascunse de a vă dezvolta auto-conştienţa. Începeţi cu lucruri modeste cum ar fi conştientizarea simţămintelor corpului sau conştientizarea lucrurilor din jurul vostru şi apoi cu alte exerciţii pe care vi le-am sugerat aici şi nu va trece mult timp până când veţi observa fructele liniştii a calmului şi a dragostei pe care înalţă auto-conştienţa ne-o aduce.

XII. Constatarea prezenţei lui Dumnezeu în tot ce există
(Aceasta este o recapitulare a majorităţii exerciţiilor anterioare)

Exerciţiul 12.
Executaţi unul dintre exerciţiile de conştienţă precedente. De exemplu luaţi “senzaţiile corpului” ca focalizare a atenţiei voastre… Nu observaţi doar senzaţiile care sunt percepute uşor de conştienţa voastră, cele grosiere, ci observaţi-le deasemenea pe cele subtile … Dacă este posibil nu daţi senzaţiilor nici un nume (arsură, amorţeală, înţepătură, mâncărime, răceală…). Doar simţiţi senzaţia fără a-i pune vreo etichetă…
Faceţi la fel cu sunetele… Captaţi cât puteţi de multe… Nu încercaţi să identificaţi sursa sunetului. Ascultaţi sunetele fără să le etichetaţi. Pe măsură ce continuaţi acest exerciţiu veţi observa o mare pace interioară care vă va cuprinde, o linişte profundă… Acum conştientizaţi rapid, scurt, această pace şi linişte…
Simţiţi ce bine e să fiţi aici, acum. Să nu aveţi nimic de făcut. Doar să fiţi. Fi.

Pentru aceia care au înclinaţii devoţionale. Executaţi exerciţiul precedent până când simţiţi pacea care vine cu acesta…
Acum deveniţi conştienţi, pentru o scurtă vreme de această pace şi linişte…
Acum exprimaţi-vă lui Dumnezeu nonverbal. Imaginaţi-vă că sunteţi muţi şi puteţi comunica doar cu ochii şi cu respiraţia. Adresaţi-vă lui Dumnezeu nonverbal, „Doamne, este bine a fi aici cu tine.” Sau nu comunicaţi de fel cu Dumnezeu. Doar odihniţi-vă în prezenţa lui.
De asemenea, pentru cei cu înclinaţii devoţionale, un exerciţiu rudimentar în a-L găsi pe Dumnezeu în toate. Reîntoarceţi-vă în lumea simţurilor… Deveniţi cât de conştienţi puteţi fi, cu aerul pe care îl respiraţi… cu sunetele din jurul vostru.. de senzaţiile pe care le simţiţi în corp… Simţiţi-L pe Dumnezeu în aer, în sunete, în senzaţii. Rămâne-ţi în această lume a simţurilor. Rămâneţi cu Dumnezeu.... Predaţi-vă acestei lumi a simţurilor (sunete, senzaţii tactile, culori...) .... Predaţi-vă lui Dumnezeu….

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu