sâmbătă, 18 iulie 2015

Efectele patogene Marţiene





Vechii înţelepţi ai Egiptului numeau Racul “sfera sufletului”, iar atunci când Soarele mistic al vieţii traversează această zodie lunară, umedă şi fecundă, este plantat atomul-germene al Corpului Fizic al Ego-ului. În timpul în care corpul embrionar se dezvoltă inconştient cum o face planta, Soarele mistic al vieţii traversează Leul, Fecioară şi Balanţa. În a patra lună de gestaţie, trece prin a doua zodie de apă, Scorpionul, atunci când spiritul trece din patria sa cerească pentru a se regăsi închis de către Marte în închisoarea terestră de care este înlănţuit prin coarda de argint, aceeaşi coardă ce-i aduce aici, renaşterea. Soarele trece apoi prin Săgetător, Capricorn, Vărsător; după ce cele nouă luni au trecut şi a traversat ultima zodie de apă, Peştii, porţile care reţin valul în sânul matern se deschid, iar Ego-ul este lansat pe oceanul vieţii sub auspiciile zodiei marţiene a Berbecului în care dispensatorul vieţii, Soarele, este exaltat.
De-a lungul perioadei de gestaţie, Marte a furnizat corpului partea sa de fier, mai ales sub forma de hemoglobină şi, cu primul suflu, are loc oxidarea acestei substanţe şi începe să producă căldura atât de necesară vieţii şi conştiinţei acestei vieţi. Această operaţie continuă de-a lungul întregii existenţe şi astfel sarcină importantă de a înlocui Soarele pentru menţinerea scânteii vitale cade în sarcina strălucirii lui Marte, până ce Soarele mistic al vieţii îşi va fi parcurs ciclul şi va atinge punctul energiei vitale cosmice. Atunci Scorpionul îi străpunge corpul cu acul său de moarte: Marte şi prietenul său, Saturn, taie coarda de argint şi sufletul eliberat îşi ia zborul, ca un vultur, spre cer în căutarea regiunilor cereşti care este de fapt, adevărata lui patrie. De aceea Scorpionul este reprezentat atât printr-un scorpion cât şi printr-un vultur.
Datorită misiunii sale de ajutor al Soarelui în menţinerea vieţii, Marte tinde întotdeauna să purifice corpul de orice deşeu, de orice acumulare putredă pentru că focurile de viaţa să poată arde cu o flacără pură şi clară. Rezultă deci ca atunci când obiceiurile de lăcomie generate de Jupiter şi Venus au umplut până în gât organismul său când tendinţele obstructive ale lui Saturn au otrăvit corpul opunându-se la eliminarea reziduurilor digestiei, Marte aprinde focul febrei şi al inflamării pentru a arde deşeurile şi de a da organismului un nou contract de sănătate şi de energie. Astfel marea majoritate a efectelor patogene ale lui Marte ţintesc spre un scop constructiv.
Dar Marte nu ajută numai procesul vital al dispensatorului vieţii, Soarele, care este exaltat în Berbec, este el însuşi exaltat în Capricorn unde Saturn, planeta morţii, îşi exercita dominaţia şi iată că între aceşti doi hoţi, Soarele, domnul vieţii, este crucificat, suferă şi moare, în timp ce cei doi îşi dispută cadavrul său. Rolul lui Saturn în acest proces a fost descris într-un capitol propriu, dar putem să adăugam aici că Marte prin curajul său predispune la accidente prin foc, apă fierbinte, răniri prin arme de foc etc. Guvernează organele genitale prin Scorpion; slăbeşte vitalitatea acestora şi cauzează boli venerice ca urmare a exceselor sexuale, hemoragii şi rupturi de vase sanguine. Menoragia şi hemoroizii arată activitatea sa în sânge, iar herniile şi bolile contagioase sunt de asemenea rezultanta razelor marţiene. Ori, această planetă fiind malefică, prezenţa sa în orice zodie şi în orice casă constituie în sine o afecţiune, în ciuda aspectelor; totuşi efectele sale patogene sunt mai rele atunci când este în careu sau în opoziţie decât atunci când este fortificat de un sextil sau un trigon. Efectele sale în cele douăsprezece zodii pot fi clasate mai specific după cum urmează:
Marte în Berbec dă o tendinţă la insolaţii, la hemoragie sau la congestie cerebrale, la inflamarea meningelor, la febră cerebrală şi la delir; la junghiuri în cap, la insomnie şi la răni la cap; prin acţiunea reflexă în Balanţa, la inflamare renală, la hemoragie şi la calculi renali.
Marte în Taur dă tendinţă la oreon, la inflamarea amigdalelor, la adenoită, la sufocare, la difterie, la polipi şi la sângerări ale nasului, la guşă şi la inflamarea laringelui; prin acţiunea reflexă în Scorpion, la menoragie, la blenoragie, la epidimită, la ulcere veneriene, la hipertrofia prostatei şi la strangulări interne.
Marte în Gemeni dă tendinţă la hemoragie pulmonară, la pneumonie, la bronşite, la tuse, la răni sau fracturi ale mâinilor, ale braţelor şi ale claviculei; prin acţiunea reflexă în Săgetător, la fracturile femurului şi la sciatică.
Marte în Rac dă tendinţă la febra laptelui, la dispepsie, la inflamare, la ulceraţii şi la hemoragiile stomacului.
Marte în Leu dă tendinţă la reumatisme musculare ale spatelui, la înfierbântarea sângelui, la hipertrofia inimii, la junghiuri şi la palpitaţii; la sufocare, la leşinuri, la angina pectorală şi la pericardită.
Marte în Fecioara dă tendinţă la tifoidă, la inflamarea intestinelor, la peritonită, la viermi; la diaree, la holeră, la hernii abdominale şi la apendicită.
Marte în Balanţa dă o tendinţă la inflamarea rinichilor, la exces de urină, la hemoragia rinichilor, la calculi renali şi, prin acţiunea reflexă în Berbec, la febră cerebrală, la insolaţii şi la dureri în cap.
Marte în Scorpion dă o tendinţă la menoragie, la blenoragie, la pietricele şi la calculi renali; la inflamarea şi la ulcerele ovarelor şi uterului, ale vaginului şi uretrei; la varicocel, la hipertrofia prostatei şi la strangurie, la strangularea colonului descendent, la ulcere veneriene şi la hemoroizi; prin acţiunea reflexă în Taur, la inflamarea amigdalelor, laringită şi la sângerări ale nasului.
Marte în Săgetător dă o tendinţă la fracturi şi la luxaţia femurului, la sciatică şi la ulcerele coapsei şi, prin acţiunea reflexă în Gemeni, la pneumonie, la bronşită, la guturai şi la tuse.
Marte în Capricorn dă tendinţă la boală infecţioasă cancerigenă a pielii, erupţii şi puruit endemic, la variolă, la varicelă, la rujeolă, la furuncule, la râie şi la alte afecţiuni cutanee; prin acţiunea reflexă în Rac, la dispepsie şi la ulcerele stomacului.
Marte în Vărsător dă tendinţă la varice, la fracturile piciorului şi la otrăvirea sângelui; prin acţiunea reflexă în Leu, la slăbiciuni cardiace, la sânge înfierbântat, la leşin şi la palpitaţii.
Marte în Peşti dă tendinţă la deformarea picioarelor sau la accidente la picioare, la transpiraţie, la calozităţi, bătături şi prin acţiunea reflexă în Fecioară, la hernie abdominală, la inflamarea intestinelor şi la diaree


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu