sâmbătă, 18 iulie 2015

CASELE SĂNĂTĂŢII şi ALE BOLII



Tradiţional, casele ce guvernează bolile sunt VI şi XII. Casa VI guvernează bolile acute şi corespund semnului Fecioarei şi planetei Mercur, ce se dedublează şi trec repede. Bolile respective sunt de natură mai puţin periculoasă. Evident, un Saturn încasa VI de exemplu, va face dintr-o boală acută o boală cronică.
Casa XII reprezintă spitalele, clinicile, locurile de tratament ca azilurile şi cabinetele de psihanaliză. Ea guvernează bolile grave şi cronice care pot eroda sănătatea. În practică întreaga temă exprimă căderile de vitalitate şi tulburările eventuale ale sănătăţii. Casa I indică capitolul de sănătate legat de ascendenţii individului. Casa X exprimă principalul fapt al existenţei. O planetă în exil sau în cădere tinde să afecteze organul pe care îl guvernează. Astfel, într-o temă în orice casă (mai ales în I, VI, VIII şi XII), Venus în exil sau în cădere indică tulburări ale gâtului, endocrine sau afecţiuni renale. Dacă nici un aspect malefic a lui Marte sau Saturn nu atinge acest astru slăbit, aceste tulburări vor fi pasagere şi vor ceda prin tratament medical. Dimpotrivă, cu un aspect malefic de la Marte, se va produce o inflamaţie, o supuraţie a organului respectiv. Un aspect violent a lui Saturn va exprima o carenţă, o insuficienţă. Aspectele disonante ale lui Pluton vor putea aduce o necroză a ţesuturilor (celulele renale). Un aspect malefic a lui Jupiter va arăta că medicamentele nu vor avea un rezultat potrivit şi că tratamentul medical va eşua. În practică se observă că orice aspect disonant între guvernatorul casei I şi un astru oarecare indică o tulburare a funcţiei considerate. Presupunem, de exemplu, un AŞ Leu, cu Soarele în Fecioară, în cuadratură cu Saturn în Săgetător. Funcţia vitală, cea a Soarelui (inima) nu se va putea exercita cu toată forţa şi înflorirea caracteristică a Soarelui nu se va produce. De asemenea este posibilă o boală osoasă (Soarele= coloana vertebrală, Saturn= oasele). Deci pentru a judeca sănătatea, vor trebui analizate nu numai casele I, VI şi XII, ci întreaga temă. Casa ce guvernează moartea, găsită de către astrolog, nu va trebui niciodată dezvăluită clientului său, de asemenea, data declanşării unei boli incurabile. Din experienţa noastră, rezultă că întotdeauna pot să existe resurse ascunse ale organismului care să producă o vindecare miraculoasă într-un moment când totul părea pierdut. Prezicându-i o boală gravă (sau o agravare a stării acesteia, în cazul când această persoană este deja bolnavă), astrologul poate să-l lipsească de cea mai elementară dovadă de caritate). Astrologul va trebui să pună accentul nu pe boala în sine, ci pe planul spiritual, atâta timp cât există în bolnav forţe de viaţă capabile să ajute ameliorarea stării reale. Data morţii fiind fixată de către Dumnezeu, nu există nici o forţă capabilă să o modifice.
Dacă va şti să diagnosticheze o temă în ansamblul său, astrologul va observa perfect bolile sau accidentele ce-l aşteaptă pe subiect. Acestea din urmă vor fi determinate de către planete în aspect disonant, însemne duble, care explică dualitatea: accidentat - producător al accidentului. Dar o bună igienă a vieţii, printr-o reîntoarcere la regulile ei naturale, lăsând la o parte latura accidentală semnificată prin planetele ce conferă o imensă fatalitate (Uranus, Pluton, Marte, Saturn), permite să se îndepărteze o boală sau să se amelioreze. De altfel, astrologia ne previne întotdeauna asupra perioadelor în care vitalitatea este în scădere (revoluţii solare, tranzite, direcţii). Avertizat înainte, nativul poate să acorde o mai mare importanţă alimentaţiei, repaosului, unui tratament preventiv. De asemenea, astrologul îl va putea îndrepta spre o anumită terapie.
Axa caselor VI-XII reprezintă axa lucrului pe sine, a purificării, a serviciului şi a sacrificiului. Sacrificiu nu în sensul supunerii faţă de cineva, ci a încercării de a deveni sacru prin conectarea la divinitatea interioară, care este sufletul. De altfel, adevărata natură divină a sufletului constă în sacrificiu şi serviciu. Astăzi în civilizaţia noastră materialistă, valorile caselor VI-XII sunt considerate ca ingrate deci devalorizate. Dar omenirea este mai bolnavă ca niciodată şi asta, acum, când se declara atotputernicia medicinei clasice. Aceasta, deoarece au fost uitate valorile spirituale ale axei VI-XII. Dacă individul va fi antrenat pe o cale spirituală de autoperfecţionare, aplicând tehnici de purificare şi apoi ajutându-l pe aproapele său să înţeleagă că este sacru fiind locuit de un suflet divin, atunci acest individ va utiliza valorile caselor VI-XII şi sănătatea să vă deveni mai bună.
Axa VI-XII nu este o axă a bolilor. Ea devine ca atare, doar atunci când individul se depărtează de la scopul încarnării sale, când nu încearcă să se cunoască, când nu caută să vină în ajutorul aproapelui său (egocentrismul este o boală la modă a civilizaţiei noastre) şi când se lasă poluat prin alimente inadecvate, prin emoţii şi gânduri negative, ca şi prin abuzul de putere politică sau religioasă. Axa caselor VI-XII relevă tipul de lucru asupra sa pe care individul îl are de realizat în această viaţă, precum şi tipul de purificare principală. Ea reprezintă axa metafizică şi spirituală, individul fiind dator s-o înţeleagă şi s-o utilizeze în consecinţă. Dacă individul n-o utilizează ca atare, el va crea tensiuni interioare ce vor conduce la boli, în analogie cu planetele şi semnele axei VI-XII, cauzate de inadecvarea la lecţia karmică ce-i revine în această viaţă. De el depinde să acţioneze pe deplin conştient de comandamentele karmice sau să rămână prizonier al propriilor sale condiţionări şi al conştiinţei colective. Nimeni nu-l împiedica să-şi folosească liberul arbitru... în afară de el însuşi.

Poziţia unei planete în casă a VI-a, va fi întotdeauna considerată drept critică, iar o ocupare puternică va indica, sau o stare bolnăvicioasă de natură trupească ori sufletească, sau - prin contrast cu aceste slăbiciuni - suferinţe, aptitudini şi interese medicale, fie igienice, ori sociale. Casa a VI-a, împreună cu a XII-a şi a VIII-a, pot fi - din acest punct de vedere - figuri structurale în horoscoapele multor medici de faimă, ale unor vindecători prin pase magnetice, sau - pe un plan mai puţin strălucitor - a vrednicelor surori de caritate. Casa a VI-a indică micile boli, iar Casa a XII-a marile boli, de natură cronică, de cele mai multe ori cu consecinţe karmice.
Casa a VI reprezintă boli psihosomatice. Reprezintă obiceiurile alimentare şi condiţiile în care se mănâncă. Este în analogie cu intestinele. Această casă este cea a limitărilor şi a tot ceea ce este cotidian, repetitiv, monoton. Este casa igienei şi a dieteticii. Aici apărând indicaţii despre sensibilitatea unor organe şi a unor mici boli
Casa a VIII- Casa eliminării deşeurilor, a bolilor grave şi a morţii. Este în analogie cu aparatul genito-urinar, anusul, rectul, prostată şi intestinul gros.
Casa a XII- boli grave, internări, crizele psihice.
Berbecul interceptat în casă a VI-a: boli febrile. Berbecul interceptat în casă a VIII-a: risc de moarte violentă; Berbecul interceptat în casă a XII-a: internări în sanatoriu.
Taurul interceptat în casă a VI-a: boli lumeşti; Taurul interceptat în casă a VIII-a: vitalitate slabă; tendinţă la boli venerice sau la afecţiuni cronice ale gâtului. Taurul interceptat în casă a XII-a: boli genitale pe care medicii nu se pricep să le trateze, sau foarte rebele la tratamente.
Gemenii interceptaţi în casă a VI-a: sănătatea este influenţată de sistemul nervos; Gemenii interceptaţi în casă a VIII-a: tuberculoză pulmonară; nervii slabi; respiraţia şuierătoare; Gemenii interceptaţi în casă a XII-a: răniri din partea animalelor dresate, care au accese subite de sălbăticie. Posibilă alienare mintală.
Racul interceptat în casa I- sănătate precară în tinereţe şi slăbiciunea organelor de asimilare, în tot decursul vieţii. Racul interceptat în casă a VI-a: slăbiciunea măruntaielor; ficat bolnav; risc de
accident în câmpul muncii. Racul interceptat în casă a XII-a: sănătatea rea, boală cronică a stomacului;
Leul interceptat în casă a VI-a: boli indicate de semnul Leului (inimă, şira spinării etc.). Leul interceptat în casă a VIII-a: slăbiciunea vederii; Leul interceptat în casă a XII-a: nativul suferă de mania persecuţiei; pericol de moarte accidentală sau violentă.
Fecioara interceptată în casă a VI-a: asimilare defectuoasă; constipaţie rebelă; nativul refuză îngrijirile medicale.
Balanţa interceptată în casa I: sensibilitate maladivă. Balanţa interceptată în casă a VI-a: boli de rinichi şi colici nefritice; pentru o femeie: menstruaţie neregulată şi dureroasă. Balanţa interceptată în casă a XII-a: crize renale sau boli sexuale, greu de vindecat;
Scorpionul interceptat în casă a VI-a: boli lumeşti, care necesită operaţii dureroase; Scorpionul interceptat în casă a VIII-a: moarte brutală prin mână de om (în aspect cu Marte), sau prin accident mecanic (cu Uranus). Scorpionul interceptat în casă a XII-a: perspectivă de nebunie erotică; pentru femei, avorturi periculoase.
Săgetătorul interceptat în casă a VI-a: gută deformantă la picioare. Capricornul interceptat în casă a VI-a: boli îndelungate de natură ereditară; ele mistuie pe nativ încet, încet. Capricornul interceptat în casă a XII-a boală grea, care duce la o lungă suferinţă;
Vărsătorul interceptat în casa I: sănătate şubredă în prima parte a vieţii; Vărsătorul interceptat în casă a VIII-a: sensibilitate maladivă pentru practicile vrăjitoreşti; Vărsătorul interceptat în casă a XII-a: accidente de natură mecanică.
Peştii interceptaţi în casă a VI-a: boli limfatice. Peştii interceptaţi în casă a VIII-a: nativul riscă să fie victima unei crime săvârşite în condiţii greu de definit; tendinţă de sinucidere;

Operaţii (Marte), boli grele (Saturn), accidente (Uranus) şi false diagnoze medicale (Neptun).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu